Sala de asteptare

Ma cuprinde un fior nebun. Scriu de pe patul de jos al unui camin vechi din Iasi. Aici nu ma vede nimeni, in semiumbra din camera. It’s a safe space. Imi amintesc de toate momentele in care m-am simtit inspirata de cuvintele oamenilor din jurul meu. Ma gandesc la toate lucrurile bune care mi s-au intamplat atunci cand am tinut cont de ceea ce spun cei din jur. Exista si parti rele, dar astazi eu le vad doar pe alea bune. Mi se inchid ochii, ma cuprinde nostalgia. As vrea sa imprim tuturor oamenilor numai iubire de sine si sa spun si eu cuvintele potrivite oamenilor care au nevoie de ele. As vrea sa gasesc o cale, sa invat sa gasesc o cale sa descriu ce frumos e in lumea mea. In lumea asta noua pe care am construit-o singura in mine. Am pornit de la nimic si am ajuns sa stapanesc un univers intreg de dragoste, de frumos, de viata. Traiesc! Sunt mai vie si mai treaza ca niciodata! Sunt aici! Respir, vad, simt, aud, traiesc cea mai frumoasa experienta plurisenzoriala din existenta mea. E clipa in care nu ma mai tem de nimic, nu ma tem de mine si nu ma tem sa traiesc cu toata forta mea. As vrea sa iti spun si tie, sa iti arat cum e asta!