Sala de așteptare #3

E vineri. Aștept să vină Călin și să ieșim în oraș. Mă gândesc cum să mă machiez. Cum am să mă îmbrac știu deja și n-am de gând să mă răzgândesc de 1000 de ori. N-am de gand să mă răzgândesc nici măcar o dată. Am învățat o chestie cu adevărat importantă și prea mult devalorizata de clișeu: eu port hainele, nu ele pe mine.

Toate aceste lucruri îmi amintesc cum am ajuns să mă iubesc atât de tare. Da, vorbesc iar și iar și iar despre cum și cât de tare țin la persoana mea. Vreau să îți intre bine în cap și ție că se poate să simți aceste sentimente față de persoana din oglindă.

Oglinda era în vechea mea cameră, în viața mea de dinainte de depresie, centrul universului. De ziua mea de 20 de ani am primit o oglindă nouă, pe care am așezat-o în mijlocul peretelui. Cuprindea fără prea mult efort toată camera. Nu-mi aduc aminte exact momentul în care am început să o detest. Să nu o pot suferi, nu pe oglindă, de ea poate, îmi era doar frică, ci ceea ce reflecta. Persoana aia pe care nu o mai recunoșteam, care mi se arăta în fiecare zi, tot mai tristă, tot mai absentă, tot mai ștearsă. Mă privea rușinat, iar eu o priveam cu greață, cu silă, cu ură. Ce sentimente puternice mă încercau față de cineva pe care ajunsesem să nu mai cunosc. Ciudat. Întâlnirile noastre erau inevitabile, însă cu fiecare zi care trecea contactul vizual scădea drastic. Până când a dispărut complet.

Am ales să stau cu spatele. Am stat cu spatele la oglinda mea aproape doi ani de zile, dacă nu chiar mai mult. Din când în când mi se făcea dor, mai trăgeam cu ochiul cu speranță că poate lucrurile s-au mai schimbat. Mă gândeam că poate voi vedea brusc altceva, pe altcineva, însă situația părea să se deterioreze și mai mult.

Sunt și acum zile în care mai stau cu spatele la ea, dar mă împac repede cu persoana din oglindă și mă iert pe mine că am uitat pentru puțin timp cine e și cât de mult înseamnă pentru mine acel om. O privesc acum din noua mea cameră, e undeva în dreapta mea. Nu mă mai tem de ea.

Published by Georgiana-Elena

Notițele nefinisate, spontane și gândite la rece ale unui om care trăiește cu anxietate și care a avut depresie. Despre lupta mea pentru o viața normala, echilibrata și cum ma repar pe mine pentru a-mi îndeplini visul: sa ii pot ajuta și pe cei din jur. En: Uncut and spontaneous notes from a human being that lives with anxiety and had depression in the past. About my fight for a normal, balanced life and how I fix myself, so that I will be able to fix others.

2 thoughts on “Sala de așteptare #3

  1. Draga fiinta,

    Chiar ma mira faptul ca scrii lucruri atat de sumbre. Ai devenit o femeie frumoasa, ai o relatie frumoasa si mereu ai fost o tipa inteligenta. Iubeste-te caci ai de ce. Tu chiar nu vezi ca esti o fiinta minunata si o meriti sa fii iubita si fericita!
    pupici.xx

    Like

    1. Iti multumesc :* si eu ma mir uneori cand citesc ceea ce am scris atunci. a fost o calatorie ciudata si cum ai spus si tu sumbra, insa am ajuns intr-un punct in care stiu cine sunt si imi dau voie sa ma iubesc asa cum sunt. Acum e bine. Acum ceva timp nu a fost. Nu se vorbeste suficient despre lucrurile astea, de aceea am decis sa fiu vulnerabila in online. Maybe it helps.. Who knows?

      Like

Leave a Reply to Georgiana-Elena Cancel reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: