Not a therapy session

Asnoapte mi-am adus aminte de ce am început sa scriu aici. Pentru ca oamenii care au nevoie sa vadă ca sunt aici, sa știe ca sunt aici. Singurul meu regret este ca n-am scris treburile astea când trebuia și ca mi-a fost teama sa popularizez ceea ce ziceam aici mai tare, ca mai multă lume sa vadă ce scriu. Depresia e ceva ce nu pleacă niciodată. Și nu vorbesc din cărți, nu vorbesc din prisma a ceea ce am aflat la facultate, vorbesc din experiența mea, pentru ca e nevoie ca mult mai multe persoane sa iasă in fata și sa spună prin ceea ce au trecut. Empatia, sentimentul de apartenența intr-un grup, recunoașterea și validarea problemelor, care tot li s-au spus ca nu sunt reale, aceștia sunt determinanții pentru ca cei care se chinuie cu monștrii depresiei, anxietății sau a altor tulburări sa facă primii pași spre tratament, fie el medicamentos, fie el strict psihoterapeutic. Nu vreau sa pierd pe nimeni, nu mai vreau sa pierd pe nimeni. Pe oricine, ca îl cunosc, ca nu îl cunosc, ca îmi e prieten, ca nu îmi e. Pentru ca cei care au trecut prin asta înțeleg la ce ma refer. Nu-i vorba de egocentrism aici, nu-i vorba ca e despre noi, ci suferim la fel de mult pentru toți oamenii care ajung sa se sinucidă pentru ca știm ce a fost in capul lor. Am fost și noi in întunericul ăla și nu trebuie idealizat acest lucru. Nu e cool sau blana sau cum mai ziceți voi acuma sa fii depresiv sau anxios. Nu e mișto sa iti scrijelesti mâna cu lama sau sa folosești cuvântul depresie de-angardu. Și nu e ceva ce poate fi diagnosticat pe google sau nici măcar. E de cacat. E mai rău de atât. Nu poți folosi cuvinte frumoase sa împachetezi ce e in capul tău când iei decizia sa faci asta. Nu vreau sa mai pierd pe nimeni. Sunt aici, nu știu cine ești dar sunt aici și dacă ai nevoie uite îți fac cu mâna prin postarea asta. Sunt aici, observa cum dau frenetic din mâna. Hai sa povestim, hai sa vezi ca exista oameni care te înțeleg, care te cred, in fata cărora nu trebuie sa îți fie rusine. Nu facem terapie, nu facem consiliere, hai sa fim prieteni măcar pentru câteva ore. Hai măcar sa incercam.

Published by Georgiana-Elena

Notițele nefinisate, spontane și gândite la rece ale unui om care trăiește cu anxietate și care a avut depresie. Despre lupta mea pentru o viața normala, echilibrata și cum ma repar pe mine pentru a-mi îndeplini visul: sa ii pot ajuta și pe cei din jur. En: Uncut and spontaneous notes from a human being that lives with anxiety and had depression in the past. About my fight for a normal, balanced life and how I fix myself, so that I will be able to fix others.

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: