Stai jos

Am primit un comentariu la prima mea postare și am vrut să împărtășesc cu voi sentimentele care m-au încercat. Până la urmă despre asta este blogul acesta, vă spun ce simt și voi empatizați sau nu. O fac și pentru toți copii care sunt bullied la școală, să vadă că lucrurile astea se întâmplă toată viața. Ele nu încetează niciodată, doar că depinde de noi cum vrem să reacționăm și ce impact lăsăm să aibă aceste intervenții ale unor necunoscuți, practic, să aibă asupra sufletului nostru. De câțiva ani buni încerc să mă ascund. La început nu ieșeam deloc din casă de teama că cineva din trecutul meu m-ar putea vedea pe stradă. Stăteam cel mai mult in pat, sub pătură și ieșeam doar cu cele 5 persoane care deja știau cine am devenit fizic și psihic. Nu mi-a fost ușor, dar nu vreau să mă plâng, nu asta este ideea. Vreau să recreez cât mai exact ceea ce am simțit atunci: rușine, frustrare, supărare, negare, scârbă. Toate erau îndreptate spre mine. În încercarea mea disperată să găsesc un vinovat, în loc să găsesc în mine puterea de a accepta ceea ce a determinat să ajung în punctul acela, m-am blamat pe mine, m-am pus la pământ eu pe mine însămi. M-am ascuns pentru că nu știam cum altfel să gestionez lucrurile și voiam să nu vadă nimeni în cine m-am transformat, fizic vorbind. Mi-am condiționat fericirea; ¨voi fi fericită când voi reuși să slăbesc, când voi purta din nou hainele pe care le purtam în liceu¨, pe care refuzam să le arunc. Concentrarea mea era pe Condiționarea fericirii mele și asta a dus la epuizarea propriului eu. Eforturile mele erau canalizate greșit, astfel, în momentul în care trebuia să învăț pentru sesiune sau să fac ceva curățenie sau pur și simplu să am grijă de mine, nu mai reușeam. Esența mea, eul meu era epuizat. Dormeam mult și mă trezeam la fel de obosită, mâncam să astup un gol care nu se mai astupa.

În psihologie, ne folosim de un manual de diagnostic al tulburărilor mintale DSM, din care voi parafraza. În depresie, simptomele nu sunt numai scăderea apetitului, ci și creșterea lui. Oamenii depresivi nu trebuie sa fie niște stafii ca să fie credibili, oamenii se îngrășa din diverse motive, iar mâncatul in exces nu e un motiv. E o consecință a unui motiv. Mâncăm pentru că vrem sa trăim. A trai este un motiv. Mâncam pentru ca suntem triști, depresivi. Faceți analogia.

Oamenii mereu o sa aibă ceva de spus, mereu o să proiecteze propriile frustrări, neajunsuri asupra voastră. Fie că sunt părinții, fie că sunt prietenii sau oamenii care habar n-au de voi, nu îi lăsați să vă pună la pământ. Nu are nimeni dreptul să vă spună cine aveți voie să fiți sau cum să fiți. Corpul meu, regulile mele. Așa arăt eu!

Asta e o scrisoare pentru toți cei care mă știați ca în prima poză. Așa arăt eu acum și nu, nu îmi e rusine. Nu îmi e rușine pentru că în interior sunt tot eu, mai bogată, mai calmă, mai liniștită și mai iubitoare față de mine. Nu îmi e rușine pentru că în momentul în care am încetat să mă gândesc la felul în care arăt și am ieșit să interacționez cu oamenii, m-am implicat în voluntariat, am mers la conferințe, am ieșit la o terasă sau m-am plimbat în afara mașinii de mâna cu viitorul meu soț, viața mea a înflorit. Mi s-au deschis uși și noi oportunități. Acestea mi-au dat voie să cresc, să devin. Am întâlnit oameni care mi-au strâns mâna și m-au luat în brațe pentru că, mi-au spus ei, i-am ajutat. În momentul în care nu mi-a mai fost rușine, m-am iubit pe mine complet și fără reproș; iar când am învățat să mă iubesc pe mine am reușit să îi iubesc și pe ceilalți așa cum merită și să îi ajut așa cum mi-au cerut.

Published by Georgiana-Elena

Notițele nefinisate, spontane și gândite la rece ale unui om care trăiește cu anxietate și care a avut depresie. Despre lupta mea pentru o viața normala, echilibrata și cum ma repar pe mine pentru a-mi îndeplini visul: sa ii pot ajuta și pe cei din jur. En: Uncut and spontaneous notes from a human being that lives with anxiety and had depression in the past. About my fight for a normal, balanced life and how I fix myself, so that I will be able to fix others.

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: