Despre fericire

E păcat că vrem să fim fericiți doar pentru că nu avem motive să fim triști, când de fapt fericirea nu ar trebui să fie condiționată de nimic, mai ales prin antagonizare. Fericirea ar trebui să fie o alegere și punct. Sunt fericit pentru că așa sunt eu și nu pentru că TREBUIE să simt așa, pentru că TREBUIE să fiu recunoscătoare. Am învățat să ne programăm această emoție, sa o manipulăm fără sa ținem cont de faptul că atunci când variabilele sunt manipulate totul devine un experiment. Fericirea noastră devine studiu experimental controlat în laboratorul propriului creier, în laboratorul standardelor sociale; în loc să fie o emoție naturală, izvorâtă din neștiință, din neîntrebări, necontrolată de nimeni și de nimic. Fericirea nu e ceva pentru care trebuie să muncești, să sacrifici sau să o obții. Aceea e bunăstarea, fie ea financiară sau sufletească, însă consider că e fundamental diferită de ceea ce înseamnă cu adevărat fericirea. E ceva ce ai sau nu. E o stare în care nu alegi să fii sau să nu fii. E ceva născut, nu făcut.

Fericirea e ceva din ce în ce mai rar și e a celor ce nu își pun întrebări, care își sunt suficienți și care simt gratitudinea lucrurilor înconjurătoare spontan. Totodată, o caracteristică imperios necesar de știut despre această stare emoțională este faptul că este inconstantă ( este o¨reacție afectivă complexă, în general bruscă și momentană, însoțită de tulburări fiziologice, care oglindește atitudinea individului față de realitate¨). Nu trebuie să ținem mortiș de ea și trebuie să înțelegem că nu putem simți fericirea în fiecare clipă a vieții noastre. În sufletul nostru ar trebui să fie loc de toate emoțiile (vezi cercul emoțiilor de mai jos) pe care le simțim, însă multe dintre ele ne sunt necunoscute sau le neglijăm pentru că nu reușim să le înțelegem. Nu înțelegem efectele pe care le au asupra corpului nostru, nu înțelegem consecințele care par să lase urme adânci. Le reprimăm și privim idealist spre viitor. Statisticile din psihologia socială arată că majoritatea oamenilor își privesc viitorul într-un mod optimist. Nimeni nu se gândește voit că se va îmbolnăvi, că își va pierde locul de muncă sau că va trăi o viață grea. Vrem să ne fie ușor și bine, iar asta nu e neaparat cel mai bun lucru. Atunci când lucrurile devin foarte puțin mai grele ne demotivăm, renunțăm ușor sau nu știm cum să ne împăcăm cu sentimentele noastre negative. Pierdem fericirea la care tânjim atât de mult și nu e nevoie de traume din copilărie sau o viața grea ca lumea noastră sa para imposibil de trăit in ea.

Nu poți cunoaște deci, fericirea dacă nu știi ce emoție se răsfrânge din ea. Binele și răul nu a fost creat pentru a ne arăta cum va fi viața după moarte, ci cum e rânduită viața aici pe Pământ. Și mai specific, cum ar trebui să arate viața noastră interioară. Fericirea apare spontan și dispare la fel de spontan, concomitent cu multe alte emoții și sentimente. Trebuie să ne dorim să le simțim pe toate într-o măsură, pentru a ști cum să le gestionăm, pentru a ști cum să ne ferim de ele dacă nu sunt benefice organismului nostru și pentru a simți pur si simplu. Ne dorim să simțim pentru că suntem ființe vii. Momentul în care nu mai simți nimic e extrem de dureros și din pacate, pentru unii ireversibil.

Așa că sper să vă analizați comportamentul corect, fără a exagera sau diminua din sentimentele sau emoțiile pe care le aveți, să cereți ajutor dacă e nevoie și să nu uitați: Frica este o minciună!

Emotii: | Ce sunt emotiile? | Clasificarea emotiilor | Gestionarea ...

Foto: https://programarea-succesului.ro/emotii/

Published by Georgiana-Elena

Notițele nefinisate, spontane și gândite la rece ale unui om care trăiește cu anxietate și care a avut depresie. Despre lupta mea pentru o viața normala, echilibrata și cum ma repar pe mine pentru a-mi îndeplini visul: sa ii pot ajuta și pe cei din jur. En: Uncut and spontaneous notes from a human being that lives with anxiety and had depression in the past. About my fight for a normal, balanced life and how I fix myself, so that I will be able to fix others.

%d bloggers like this: