La revedere

Acum un an de zile am decis intr-o doară sa plecam in sfârșit de acasă, sa facem un drum lung, nou in viața noastră și sa ne luam cu noi pisica, cate un bagaj cu haine si ceva de mâncare de la părinți. Pe atunci visam ca asta sa fie doar primul pas, doar la 5 ore de casa, dar primul pas in doi departe de tot ce știam. Pe atunci visam ca de aici sa plecam și mai departe, sa ajungem poate chiar peste ocean și sa luam cu noi aceleași lucruri. Am descoperit un loc mic, magic parca și pe noi doi. Am avut o curte draguta la care am muncit in fiecare zi, am pus iarba, am plantat flori, am udat, am dat cu var copacii când a venit primavara și am vopsit gardurile înainte de Paști. Am servit atunci masa de Pasti departe de familia pe care o știam, afara pe terasa. Am deschis seara la 12 noaptea geamul, am aprins candela și ne-am uitat in zare. Era pustiu pe strada și parca și in sufletul nostru. Deja dorul ne adusese mai aproape de casa. Poate ca nu vom mai pleca totuși prea departe in continuare, poate ne vom stabili undeva in vest și vom fi pote Fericiți acolo. A mai trecut ceva și a venit vara. Seara ieșeam in curte și stăteam in iarba și citeam pana nu mai era lumina decât de la luna și stele. Din vara asta avem cel mai frumos suvenir din Targu Mureș, pe Zara, care încă e o pisica micuta care a venit pentru a fi alături și de Mitzi. Peste o luna dădeam licența, aici la etaj, in camasa și pantaloni de casa. Am reușit, am terminat și aici din nou am ales sa venim și mai aproape de acasă. Am ales masterul la Iași. Distanța aia mare pe care am vrut sa o punem între noi și lumea pe care o știam de mici se făcea din ce in ce mai mică. Acum nu mai trebuia sa plecam cât mai departe, ci aveam nevoie sa venim din ce in ce mai des cât mai aproape. Totul a fost atât de frumos, apusurile, orașul de sus, oamenii, mâncarea, grătarele, cărțile pe care le-am citit, muzica, Sibiu, Alba Iulia, Sebeș, Transalpina, Transfagarasan, Brașov… Targu Mureș. Mâine ne întoarcem acasă. Ne-am dat seama de niște lucruri in anul asta și de aceea mâine ne urcam toate lucrurile pe care le strângem in cutii de o săptămâna, ne luam cele doua pisici, ne luam de mâna și venim. Avem planuri mari, la noi acasă. Am învățat și niște lucruri pe care speram sa le putem aplica și acasă, sa creem bariere sănătoase, sa păstram relatii non-toxice și sa luptam și mai mult pentru visele noastre. E ciudat cât de frumos este creat sufletul omului, sa simtă atât de multe emoții intr-o singura clipa, sa fie și dulce și amar, și Tristețe și bucurie. In final, ma bucur ca e primul loc din care plec fără sa fi ajuns sa îl urasc, plec fix la fix cum s-ar zice. Încă îl iubesc. O sa îmi fie dor sa urc la etaj și sa ma pun in pat, sa am geam la baie și sa îl deschid in fiecare dimineața, o sa îmi fie dor sa beau cafeaua întinsa pe șezlong sub magnolie. O sa îmi fie dor de mine cum am fost aici, singura cu mine, sa am timp sa respir, sa nu-mi datorez decât mie totul. Mâine venim acasă, cu doua pisici, doua biciclete, un șezlong și cliseic,cu un bagaj de vise.

Published by Georgiana-Elena

Notițele nefinisate, spontane și gândite la rece ale unui om care trăiește cu anxietate și care a avut depresie. Despre lupta mea pentru o viața normala, echilibrata și cum ma repar pe mine pentru a-mi îndeplini visul: sa ii pot ajuta și pe cei din jur. En: Uncut and spontaneous notes from a human being that lives with anxiety and had depression in the past. About my fight for a normal, balanced life and how I fix myself, so that I will be able to fix others.

%d bloggers like this: